Nimeni Altu’ – Nimeni Altu’ – Lupta

~Strofa I~
Am văzut lucruri în spitale
Care m-au făcut să-mi trăiesc viața ca și cum aș fi pe moarte
Foarte departe de luciditate
Iubesc să notez glume, oameni, fapte rele sau bune
Că la final asta e chiar tot ce rămâne
Sunt urme în căutarea plăcerii, legate de nevoile primare
Uneori viața devine doar o târfă plictisitoare..
Atunci îți vine să înfrunți pericole
Să te afunzi în mister
Cauți să te descurci
Sătul să te mai ascunzi
Zi-mi unde te duci când drumul vieții tale e blocat..
Ce-i de făcut când tripul preferat s-a terminat?
Unde te bagi? Cu cine tragi? Ce vrei să faci?
Sunt întrebări care te pun pe gânduri și de fapt te fac să taci
Ai 20 de lei sistemul te face să crezi că vrei prea mult
D-asta nu-ți dorești prea mult
Că te-au făcut să crezi că nu poți prea mult
Dar trebuie să o arzi la modul „O să reușesc pt că vreau” și atât.
~Refren~
Luptă pentru ceea ce vrei
Pentru ceea ce iubești
Ridică-te și luptă când simți că te prăbușești
Pentru tot ce ți-ai dorit ieri
Pentru ziua de azi
Fă ce ar trebui să faci
Nu pot să te las să cazi.
~Strofa II~
Chiar dacă în lupta asta nu suntem noi cei mai mulți
Știu că vom câștiga dacă și tu vei continua să lupți
Nu pot să te văd că renunți
Când știu că poți să muți munți
Așa că ține pumnii strânși
Pregătiți, atunci când mă asculți
Pe acest teren numit viață, aruncă prea puțini cu flori
Iar cei mai buni jucători au jucat din dragoste pentru culori
Așa că ține minte ce iubești
Asta te face să gândești
Și să te bucuri când îți vei da seama pentru ce trăiești
Tre’ să înveți să lupți cu tot ce-ți poate sta în cale
Să te ridici atâta timp cât mai poți sta în picioare
Să mergi cu sufletul rănit, obosit și plin de bandaje
Că la sfârșit rămâne doar un tablou plin de colaje
Mai ții minte când eram mici și ziceam când o să fim mari ce ne doream
Că dacă n-aveam asta chiar nu știu pentru ce mai trăiam
Așa că până la final să porți în piept acest cuvânt
Că bătălia se va duce până la ultimul minut.

Sensul versurilor

Piesa vorbește despre importanța luptei pentru ceea ce îți dorești în viață, depășirea obstacolelor și perseverența în fața greutăților. Încurajează ascultătorul să nu renunțe la visurile sale și să lupte până la capăt.

Lasă un comentariu