Lumea mea, lume frumoasă,
M-ai făcut să-ntorc acasă
Și de-aici n-aș mai pleca
Oricine orice mi-ar da
Că aici îi vița mea.
Num-aici îi lumea mea
Și pot să am tot ce-aș vrea,
Aici am copilărit,
Am cântat și am iubit,
Bănățenii i-am cinstit.
Lume, m-ai făcut ce mi-s,
Mi-ai dat viața ca un vis
Și mereu m-ai ascultat
Toate câte le-am cântat,
Mi-ai făcut traiul bogat.
Și mi-ai dat nume de fală
„Mândră floare bănățeană”,
Și-atunci cum să-ți mulțumesc,
Numai să-ți cânt, să-ți doinesc
Atâta cât mai trăiesc,
Tu să mă asculți mereu
Că-ți cânt din sufletul meu
Ce-am trăit, ce-am iubit eu.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dragostea profundă și recunoștința față de locul natal și de oamenii de acolo. Vorbitorul își exprimă dorința de a rămâne acasă și de a cinsti tradițiile locului, fiind recunoscător pentru viața și identitatea primită.