Te-am pus, bade, și-ai jurat
Că numai de min’ ți-i drag,
Dac-ai mințit, bade, să plătești
Atuncea când nici nu te gândești.
Așa-mi trebuie că mi-am luat
Fecior mândru și zburdat,
Umblă badea azi și umblă mâine
Așa suflet în nimic nu pune.
Ți-ai legat viața cu mine,
Nu să stai cu fiecine,
Și ține-ți, bade, bine cuvântul
Nu-l uita așa cum trece vântul.
Ai îmbătrânit iubind
Și-acum nu știu ce-ai de gând,
Dar întreabă-ți, bade, inima
Cu cine vrea să împarți viața.
Și vezi că îmbătrânești
Și cum ai fost nu mai ești,
Și mândrele, bade, stau cu tine
Num-atâta cât le ții la bine
Și-atuncea când banii ți se gată
Mândruțele nu te mai așteaptă.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dezamăgirea unei femei față de jurămintele încălcate ale bărbatului iubit. Ea reflectă asupra trecerii timpului și a pierderii valorilor, avertizându-l că tinerețea și averea sunt trecătoare, iar iubirea sinceră este mai importantă.