1. Inimă ești cu păcate, inimă
Bune, rele, le-aduni toate, inimă
Te port în piept fără vină
Și nimic nu te alină
Mi-ești dușmancă și stăpână, inimă.
2. Cât ai plâns inimă-n noapte, inimă
Cât dor ai ascuns în șoapte, inimă
De badea ai fost lăsată
Și mă-ntrebi de cin’ vreodată
Cu binele-nvățată, inimă.
3. Ți-am ținut inimă parte, inimă
Și-amu’ dragostea te arde, inimă
Da’ te rog de-o viață-ntreagă
Să-nveți să îți vezi de treabă
Să lași mintea să aleagă, inimă.
4. Piatră-n care doru’ zace, inimă
Să pot inimă te-aș face, inimă
Să te-ascund când ploaia vine
Să nu te mai afle nimeni
Nici într-un capăt de lume, inimă
(ULTIMELE TREI VERSURI SE REPETA)
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și suferința cauzate de o inimă care adună păcate și dureri. Vorbitorul se adresează inimii, reproșându-i că a fost rănită în dragoste și că nu învață să se protejeze, dorindu-și să o poată ascunde de suferință.