Ce-ai lăsat, Doamne, la mine
Patimă cum n-are nime’:
Până mor să tot iubesc,
Din dor și drag să trăiesc?
Patima mi-o mâncat viața
Și dragostea tinereața,
Păru-n cap încărunțește,
Dar inima tot iubește.
Că mai poartă lumea dor,
Dar eu din ast-am să mor
Și nu pot să m-opresc,
Fac ce fac și tot iubesc.
Geaba stau și-mi fac socoată
Nu mai mi-s ce-am fost odată
Și nu știu ce-n lume-aș da
Măcar de-aș rămâne-așa.
Refren:
Inimă, ai ‘nebunit,
Mințile mi le-ai sucit,
Mai lasă-te de iubit
C-ai să mă bagi în pământ!.
Refren final:
Inimă, ai ‘nebunit,
Mințile mi le-ai sucit,
Mai lasă-te de iubit
C-ai să mă bagi în pământ,
Inimă, ai ‘nebunit,
Nu vezi c-am îmbătrânit,
Mai lasă-te de iubit
C-ai să mă bagi în pământ!
Sensul versurilor
Piesa exprimă suferința unei persoane care, deși îmbătrânește, nu poate renunța la iubire, chiar dacă aceasta îi aduce durere. Inima sa o domină, aducându-i aminte constant de dorința de a iubi, în ciuda consecințelor.