Foiul verde de negară mai,
Foiul verde de negară, vai de-a noastră viață amară mai,
Vai de-a noastră viață amară, și de biata noastră țară mai.
Da jeluimas și n-am cui, jeluimas și n-am cui,
Jeluimas Codrului mai, dar codrul are frunza verde mai,
Codrul are frunza verde, și pe nimenea nu îl crede mai,
Frunza verde, frunza deasă, și de nimenea nu-i pasă mai.
Da jeluimas și n-am cui, jeluimas și n-am cui,
Jeluimas Nistrului mai, dar Nistru curge tulburat,
Nistrul curge tulburat, și pe mine-i supărat mai,
Că mă vede-njugat, la străinul blestemat mai.
Da bate-l, Doamne, pe moscal, bate-l, Doamne, pe moscal,
Că Nistrul cum bate-n mal mai, bate-i și pe venețici,
Că Nistrul cum bate-n stânci mai.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă durerea și suferința poporului, viața amară și soarta țării. Se jeluiește codrului și Nistrului, dar natura pare indiferentă. Finalul conține un blestem împotriva asupritorilor.