Fir-ați ai dracu, dușmani,
Că nu dau pe voi doi bani,
Că pe unde tai eu lemne
Voi n-adunați nici surcele,
Domnul la mine sporește,
La dușmani praful s-alege.
Ține-mă, Doamne, tot sus
Să fac la dușmani ce-am zis:
Să le fac bine, nu rău,
Să vadă ce om sunt eu
Și la a lor dușmănie
Să le-ntorc cu omenie.
C-ai mei dușmani de-ar putea
Carnea-n cântar mi-ar punea,
Te rog, Doamne-ajută-le:
Dă-le praf și pulbere
Și lasă-i să pătimească,
La ce-au făcut să gândească.
Mi-e drag, lume, să trăiesc,
Cu-ai mei copii mă mândresc,
Cine mi-e drag mă iubește,
Trăiesc lume-mpărătește,
Dușmanii nu au decât
Să-și puie lațul de gât.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o atitudine de superioritate și încredere în sine față de dușmani, bazată pe credință și pe ideea de a răspunde răului cu bine. Vorbitorul se declară mulțumit de viață și mândru de familia sa, în timp ce îi compătimește pe dușmani.