Foaie verde mărgărit,
Mai am cinci ani de iubit
Și mă duc la spovedit
Să-i spun popii ce-am iubit,
Am să mă-nchin la icoane
Cu ochii după cocoane,
Că eu n-oi fi-nnebunit
Ca să mă las de iubit.
Protopop de-i protopop
Și tot are șapte, opt,
Dar eu un suflet mai rece
Cum să n-am vreo doisprezece,
Și-apoi, lele, ce-am să-ți fac:
Să te prind, să te dezbrac
Și să-ți dau de-o bătăiuță
Să mă ții minte, mândruță!.
Cinci mândruțe am pe lume,
Dacă vreți le spun pe nume:
Una-i Lina și-alta-i Crina,
Și-a mai dulce-i Niculina,
Mai e și săraca Ana
Care-mi știe bine seama
Și mai am și pe Măria,
Dar și-a pierdut omenia.
Sensul versurilor
Piesa descrie un personaj pus pe șotii, care se bucură de viață și de plăcerile ei, în special de iubire. El își asumă cu umor escapadele amoroase și nu se sfiește să le împărtășească, chiar și preotului.