Zice lumea că-i sparg casa
Dacă-i pup și eu nevasta,
Eu pe casă nu mă sui,
Dar iubesc nevasta lui,
Că pe casă-i țigla tare,
Pe nevastă-i carnea moale,
Că pe casă bate vântul,
Pe nevastă stau ca Sfântul.
Bărbatul fără gagică
Îi ca lampa fără sticlă,
Muierea fără gagic
Îi ca grâul fără spic
Și nu-i bună de nimic.
Am probit în lumea asta
Ibovnica și nevasta,
Le-am probit și n-am greșit,
M-am săturat de iubit.
Fir-ar dracu de mândruță
Cu limba ta din guriță,
Cu mine-ți înșeli bărbatul,
Pe mine mă-nșeli cu altul,
Și-am să fac precum îi bine
Și mi te-oi spune la lume
Ca să afle și bărbatul,
Mândruțo, ce știe satul.
Sensul versurilor
Piesa descrie cu umor o aventură amoroasă și consecințele acesteia. Naratorul se laudă cu relațiile sale extraconjugale și critică infidelitatea partenerei.