Bate vânt peste coline,
Se rup fagi din rădăcine,
Se rup lemne, se rup fagi
Și se despart oameni dragi,
Oameni dragi cum am fost noi
Ne-au despărțit oameni răi.
Plânge inimioara-n mine,
Nană, că mă las de tine,
De-aș ști că te-aș mai vedea
Inima nu m-ar durea,
Dar drumul nostru-i cotit,
Despărțitu-i despărțit.
Nu-mi pare rău, dar nici bine,
Nană, că mă las de tine,
Dușmanii s-or bucura
Că ne-or stricat dragostea,
Și să vezi dușmancele
Cum ne poartă vorbele
De la unul pân’ la altul
Până când se umple satul.
Deal cu deal nu se-ntâlnește,
Om cu om trage nădejde,
Nădejde-oi trage și eu
Să-mi văd puișorul meu
Măcar o dată pe lună
Să-mi facă inimă bună,
Să mă strige „Puișor!”
Și-apoi, Doamne, pot să mor.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă durerea unei despărțiri cauzate de influențe externe, posibil dușmani. Vorbitorul își exprimă dorul și speranța de a-și revedea persoana iubită, chiar și o singură dată, înainte de a muri.