Nimicith – Balans Timid

E imposibil să exprim ce zace-n suflet și-n minte,
când un gest ar ține loc atâtor sute de cuvinte.
Un vis utopic într-un topic unde lipsa ta se simte,
realitate ce-ar face lacrimile doar cuvinte simple.
Te-aș înțelege dacă nu m-ai crede, sincer dacă ți-aș vorbi,
m-ai înțelege dacă mi-aș păstra cuvintele și pur și simplu te-aș privi.
E atât de complicat și-atât de simplu poate fi,
m-ai crede că mi-e dor dacă te-aș lua în brațe după o zi în care ai lipsit.
După câțiva ani aș încăpea și eu în așternut, cât de ticsit,
îmbrățișată ai dormi în brațe care peste zi au obosit.
Brațe care peste negură le-ai odihnit,
mângâiată te-ai trezi când prin fereastră razele pe pernă s-au oprit.
Vocea ți-ar mângâia auzul – bună dimineața ți-am șoptit,
tristețe de copil, pentru că Soarele s-a cam grăbit.
S-a luminat o noapte ce-o vroiai la nesfârșit,
aș alunga coșmarul în care te-ai zbătut și-ai tresărit.
M-ai lua în brațe, te-ai liniști că lângă mine te-ai trezit,
bezna s-ar risipi, lăsând loc calm în întuneric.
Cotidianul s-ar preface într-un univers feeric,
ceas de ceas, debutul nu ar fi decât un pas.
Splendid decor – genunchii mei ți-ar implora întâiul dans,
de mi l-ai acorda, închipuirile s-ar confesa.
De la balans timid, o viață-ntreagă am dansa.