Da, de ce zici că m-ai deranjat din înregistrat?
Păi da, înregistram, da… doar atât. Ei, na..
[Și e Nane din nou].
Și e Nane din nou cu al 2-lea mixtape la număr
N-am plecat din Sud, deci nu mă uit peste umăr
Sunt aici, c***e, gata să îmi reprezint zona
E Orșova, Mehedinți, nu New York sau Arizona
Nu e nici Clonă, că astea nu-s telenovele
E viață reală, frate, stresu’ lipsit de lovele
Cu Pagini din jurnal, Orșova a apărut pe hartă
Acu’ cu NANEmernic apare iar, doar că dublată
Am reușit încă o dată și n-am de gând să mă opresc
O să continui să zâmbesc când pe sclavi îi umilesc
Și dacă spui că mi s-a urcat la cap, tre’ să glumești
C***e, dacă nu mă cunoști, de ce p***a mea vorbești?
Greșești, dacă spui că am uitat de unde-am plecat
Sunt tot aici, n-am ajuns nicăieri, date-n c***t
N-aș putea să fiu schimbat, că n-aș mai fi respectat
Salut când mi se zice salut de oricine-s salutat
Continui în under să fac același rahat
Continui să zic ce voi nu aveți tupeu, de fapt
Nu mai da indicații, m***e, că mă p*s pe ele
Numai cum vreau eu o să sune piesele mele
Sunt vremuri grele, nu-i timp să înjuri fără folos
Înjuri că mă privești de sus, da’ eu nu-s în jos
Să-ți iau comercialu’ în p***a, ce p***a mea să zic
Eu sunt un nemernic
De fapt, un NANEmernic.
Ahahaha. Audiție plăcută!
Sensul versurilor
Piesa este o declarație de identitate și autenticitate. Nane își reafirmă rădăcinile și refuzul de a se schimba pentru succesul comercial, subliniind independența sa artistică și loialitatea față de originile sale.