Nu-mi amintesc trecutul meu și uneori am impresia că mi-a greșit,
Dar nu contează.
O iubesc și știu că mi-ar spune. Eu m-am schimbat.
Poate sunt un om mai bun, poate vei crede la fel,
Poate iubesc mai mult, poate-am pășit pe drum bun.
Tu mă vei ști cum voi fi. Eu nicidecum cum am fost.
Sper doar să nu-mi devii amintire fără rost.
Amintește-mi c-am fost prost.
Am uitat surâsul tău când îți spuneam: „Sub râsul tău
Se-ascunde un ‘te iubesc’ al cărui ecou sunt eu”.
Al cărui trecut sunt eu? De ce nu-l recunosc?
Amintește-mi că nu-s prost
Și că tu-mi ești drumul rămas, să nu uit nici un popas,
Și fiece atlas să-mi ducă pașii spre al tău glas.
Dar amintește-mi că pe drum
Îmi spuneai că-s prost, că nu-ți arăt că te iubesc destul,
Și când fugeai de-acest „noi”, spunându-mi mereu că „sub
Cerul tău sunt ploi, de vină-i al meu cuvânt”.
Nu mai cred în trecut. Du-ți pașii te rog departe.
Nu mai cred în ce uiți, nu-mi place sub ceru-ți.
Acum știu că n-asculți și că nu-mi vei aminti,
Îmi voi clădi câmpii din care să-mi citesc numai sub soare
Trecutul meu plin de umbre surde și răbdare.
Am uitat și-mi este dor să
Citesc în ochii lor că vor un bun rămas,
Încânt un suflet gol printr-un viu décor
Din perechea lui și surâsul ei,
Din visele ei și adevărul lui.
Îmi este dor să nu te uit.
Poate sunt un om nebun, poate vei crede la fel,
Poate urăsc mai mult, poate îți stau în drum.
Tu mă vei ști cum voi fi. Eu nicidecum cum am fost.
Sper doar să nu-mi devii amintire fără rost.
Amintește-mi să nu uit.
M-ai iertat, dar am greșit plăcut, ai lăcrimat mereu tăcut,
Am vrut s-ascult, dar am uitat, odată cu timpul trecut.
Tu mi-ai greșit, dar cum?! Am vrut să uit, sau nu?!
Mi-amintesc trecut sub soare, pe câmpii ce-i dau culoare,
Dar, nu deslusesc nimic, și-acum, că îți văd chipul,
Știu că nu mi-ai greșit cu nimic. Sunt sigur.
Acum, ia-mi te rog ceasul, vreau să uit că timpul trece,
Ia-mi te rog și glasul, vreau să nu uit cum se tace,
Vreau să-mi spui ce-mi place, în visul tău mă oglindesc,
Nu-mi pasă ce-am uitat, căci n-am uitat să te iubesc.
Te rugasem ceva să-mi amintești…
Oricum nu mai contează, iubește-mă ca în povești.
Poate sunt un om mai bun, poate vei crede la fel,
Poate iubesc mai mult, poate-am pășit pe drum bun.
Tu mă vei ști cum voi fi. Eu nicidecum cum am fost.
Sper doar să nu îmi devii amintire fără rost.
Poate sunt un om nebun, poate vei crede la fel,
Poate urăsc mai mult, poate îți stau în drum.
Tu mă vei ști cum voi fi. Eu nicidecum cum am fost.
Sper doar să nu-mi devii amintire fără rost.
Sensul versurilor
Piesa exprimă confuzia și regretul unui om care și-a uitat trecutul și se teme să nu devină o amintire neimportantă pentru persoana iubită. El caută răspunsuri în trecut, dar se confruntă cu uitarea și cu teama de a pierde iubirea.
