Neli – Suflete Pereche

Prea multe vorbe goale, fără sentimente
Sufletul și inima-mi sunt instrumente
Atunci când fac muzică să știi că n-am regrete
Dacă-i totul perfect atunci n-avem defecte
Știm amândoi că există 2 drumuri
Și că-l voi alege pe cel bun dacă nu-mi dai drumu’
O să recunosc c-am greșit, că sigur n-o să greșesc
Nu mi-e frică să-ți spun.. te iubesc
Mă gândesc numai la tineee, în timp ce mă gândesc la mine
În timp ce ne gândim la noi,
Ai fi acolo oricât aș da timpu’ înapoi
Știi că-s glumeț și fără să-mi ceri
Dacă dragostea e oarbă n-o să văd dacă mă-nșeli
Iubirea pentru mine are alte noțiuni
N-am uitat c-am promis că n-o să-mi calc promisiuni
Și-am diverse misiuni, să-mi apăr ceea ce-mi doresc și-n celelalte lumi
Dar tu, ești cea mai importantă și te dezamăgesc că sunt prost câteodată
Da’ n-am cum să uit ce vrea viața să spună
Ne prinde dimineața când medităm împreună
Rapperi pot spune ce-or vrea
Sunt egoist fiindcă vreau să fie doar a mea.
Nu te-aș trăda, nu te-aș schimba, nu te-aș lovi cu o floare,
Dar am lovit cu cuvinte și-asta doare mai tare
Vreau ca doar din fericire să te văd plângând
O să fie bine, ca foaia mea în curând
Amândoi simțim aceeași vibrație
Dacă totu’ ar fi ușor n-am avea satisfacție
Viața ne încearcă să vadă dacă merităm
Ne iubim, ne certăm, nu trece mult și ne-mpăcăm
Țin minte câteva lupte între noi ce se sfârșeau după doar 5 minute
Și dacă am intra în amănunte, eu știu să fac muzică, ea știe s-asculte
Locul unde stau, e bun pentru amândoi
E despre mine și tine, timpuri noi
Sper să înțeleagă greșeala mea
Ne știm de-o lună, de-aia mai urlu la ea
Oriunde te-ai duce o să vin
O să stau o viață cu tine, nu-mi ajunge așa puțin
Corpul meu e studio și deseori vibrează
Atunci când vorbești inima înregistrează
Dacă există reîncarnare,
Vreau să fii femeia mea și-n viața următoare
Poate că lumea crede că-s într-o ureche
Însă noi știm că suntem suflete pereche
Mă simt foarte rău, fără puteri, viața mea e condusă de el
Mă simt slăbit de tot, dar nu incetez să mă gândesc la tine
Nu suport gândul că te-aș putea pierde, asta mă omoară

Sensul versurilor

Piesa exprimă sentimente profunde de dragoste și regret. Artistul vorbește despre legătura specială cu persoana iubită, recunoaște greșeli și își exprimă dorința de a petrece o viață împreună, chiar și în reîncarnare. Totuși, există și un sentiment de nesiguranță și teamă de a pierde această legătură.

Lasă un comentariu