Privesc în jur, castele de nisip
Și câte-un vis se desprinde de-o geană
Căci timpul care-a fost s-a risipit
Și-n suflet n-a rămas decât o rană.
Și-am uitat ce-nseamnă să fii om
Să știi doar să iubești, nimic mai mult
Și-am înlocuit încet cuvântul dor
Cu banii storși ai fețelor de lut.
REF:.
Dar am să cânt și-am să plâng
Și-am să povestesc cu drag, zâmbind și suspinând
Copiilor ce mă vor asculta
Ce mulți prieteni, câte inimi
Ce suflete curate am avut
Și s-au pierdut acum în noaptea grea.
Iluzii au prins oameni cu ele
Și libertatea plânge acum rănită
Dar munții și chitara în veci nu ne vor lua
Acolo pe nisip iubirea e-mplinită.
Privesc în jur castele de nisip
Și văd și valuri ce-o să le sfărâme
Iar când cu ochii nu voi mai vedea nimic
Doar dragostea din piept îmi va rămâne.
REF:.
Ce oare se întâmplă cu cugetul din noi
Sădiți în inimă, oameni, gândul bun
Puneți speranța iarăși între noi
Iubirea și credința e tot ce avem acum
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și pierderii inocenței, dar păstrează speranța în iubire și credință. Vorbește despre amintiri, iluzii și importanța de a păstra gândul bun.