Te caut cu iarna, te caut de mult;
Iar frigul din mine, mă-nvață s-ascult
Pașii tăi ce poate nu se mai aud
Și urma lor ce s-a pierdut.
Te caut cu toamna, te caut târziu;
Cu frunzele moarte de viață și știu
Că ploaia ce-mi aduci e o lacrimă din cer
Și nu mai vreau decât să sper.
Refren:
O iubire albă fără de sfârșit
Poartă visul nostru infinit.
O iubire albă toată viața mea
Ți-o dăruiesc cu flori de nea.
Era primăvara și vara era
Și noapte de noapte, erai ziua mea
Ne iubeam în patul nins de trandafiri
Și căutam în priviri.
Refren x2:
O iubire albă fără de sfârșit
Poartă visul nostru infinit
O iubire albă toată viața mea
Ți-o dăruiesc cu flori de nea.
Am putea s-o pierdem
Nu e ușor..
Știu e greu, s-o păstrăm.
Refren x2:
O iubire albă fără de sfârșit
Poartă visul nostru infinit
O iubire albă toată viața mea
Ți-o dăruiesc cu flori de nea.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund și căutarea unei iubiri pierdute, idealizată și pură, asemenea zăpezii. Vorbitorul își amintește de momentele frumoase petrecute alături de persoana iubită și speră la o reîntoarcere a acestei iubiri, chiar dacă recunoaște dificultatea de a o păstra.