Sunt în tren, mă duc până la mare
În locul în care ne-am întâlnit
Nu pot uita noaptea în care
Departe de toți, ne-am iubit
Am rămas noi și amintirea
Prizonieri, fiecare-n noi.
Timpul trece și tu nu știi
Nu se întoarce niciodată
Nu îți cer decât să fii
Fata ce-am iubit odată
Doar a mea.
Stau în vânt, privesc înspre mare
De-ai știi cât mă doare, să tot regret
Deodată apari frumoasă din zare
Cu zâmbetul tău discret
Dac-ai plâns, nu-ți feri privirea
Suntem iar singuri amândoi.
Timpul trece și tu nu știi
Nu se întoarce niciodată
Nu îți cer decât să fii
Fata ce-am iubit odată.
Doar a mea.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și nostalgia față de o iubire trecută. Naratorul își amintește de momentele frumoase petrecute cu persoana iubită și își dorește să o revadă, fiind conștient că timpul nu se întoarce.