Foaie verde meri crețești,
Nu ți-e ciudă că trăiești,
Ți-e necaz că-mbătrânești
Și nu mai poți să iubești.
Of, dor, of, mor,
Nu mă lăsa, puișor!
Of, surată, of, cumnată,
Ce să mai mă fac, nepoată?.
Ai iubit cât ai iubit
Și nimic n-ai folosit,
Mai rău ai îmbătrânit
Din pricină de iubit.
Of, dor, of, mor,
Nu mă lăsa, puișor!
Of, surată, of, cumnată,
Ce să mai mă fac, nepoată?.
Gândurile rău te poartă
La ani tineri de-altădată
Când erai chipeș fecior,
Răsfățatul fetelor,
Răsfățatul fetelor,
Dragostea nevestelor.
Of, dor, of, mor,
Nu mă lăsa, puișor!
Of, dor, of, mor,
Și-acuma iubiți cu dor!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă regretul pentru tinerețea pierdută și incapacitatea de a mai iubi cu aceeași intensitate. Persoana se confruntă cu gânduri nostalgice despre trecut și realizează că iubirea din tinerețe nu a adus fericirea dorită, ci doar îmbătrânire.
