Măi Ionele, un’ te duci
Ia la tine mere dulci,
Unde-i sta să le mănânci
Aminte să-ți mai aduci.
Aminte să-ți mai aduci
De-ale mele vorbe dulci,
De-ale mele vorbe dulci
Care le vorbeam prin lunci.
– Mândro, dacă-i vorb-așa
S-o rugăm pe maică-ta,
S-o rugăm pe maică-ta
Să-ngrădească grădina
Cu pelin și rozmarin
Să nu ne mai întâlnim.
Numai sâmbăta o dată,
Duminica ziua toată
Și lunea de două ori
Sărut ochii, puișor!
Sensul versurilor
Un dialog jucăuș între doi tineri, unde fata îi amintește băiatului de momentele lor dulci, iar el propune o soluție amuzantă pentru a evita întâlnirile frecvente, sugerând restricții, dar cu excepții bine definite. Tonul este ușor și plin de umor.