Tinerețe, cum te treci,
Inimă, câte petreci,
Mă mir, inimă, de tine
Câte-ai petrecut cu mine,
Că mă uit și te măsor
Unde-ai strâns atâta dor,
Cât ești tânăr și iubești
La nimic nu te gândești,
Pleacă tinerețea-n grabă
Și pe nimenea nu-ntreabă.
Uneori mă tot gândesc
Vremea cum s-o păcălesc,
Să mă prindă toamna vieții
Cu refrenul tinereții,
Inima să tot iubească,
Dorul să nu-mbătrânească,
Dacă mi-o găsi pricină
Bătrânețea cea haină
Și-o veni la geam să-mi bată
Să am casa ferecată.
Tinerețe, plete-n vânt,
Hai să facem legământ:
Zboară-n fiecare toamnă
Unde dorul te îndeamnă,
Dar în prag de primăvară
Să te-ntorci la mine iară,
Că așa și cucul face
Pleacă toamna, dar se-ntoarce,
Primăvara când sosește
Codrul iar întinerește,
Tot așa aș vrea și eu
Tânără să fiu mereu,
Inima să tot iubească,
Dorul să nu-mbătrânească.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii ireversibile a tinereții și asupra dorinței de a păstra vie flacăra iubirii și a dorului în ciuda îmbătrânirii. Este un legământ simbolic cu tinerețea de a se întoarce mereu, asemenea naturii care renaște primăvara.