Prahovă, apă zglobie,
Spune-i lui neica să vie,
Să vină-napoi în sat
Până nu m-am măritat.
Spune-i, Prahovă surată,
Că mi-e inima secată
Cum e cerul fără nori
Și grădina fără flori.
De l-oi găsi adormit
Spune-i că m-am logodit,
De l-oi găsi deșteptat
Spune-i că m-am cununat.
Adu-l, Prahovă, în zbor
Peste-naltul munților
Până-n valea ta frumoasă
Unde inima mi-i arsă.
Sensul versurilor
O tânără imploră râul Prahova să-i aducă iubitul înapoi înainte de a se căsători cu altcineva. Ea își exprimă dorul și disperarea, simțind că inima îi este pustiită în absența lui.