Inima mea e bolnavă
De dorul neichii otravă,
Inima mea e rănită
Ca pomul cu creanga ruptă
Și nu mai e lecuită.
Când dai cu securea-n ea
Și rămâne scorbura,
Tot așa inima mea
Dar n-o știe nimenea,
Decât eu și soarta mea.
Inima-n mine jelește
Că dorul mi-o năpădește,
Inimă și inimioară,
Nu mă face de ocară,
Inimă cu venin mult,
Când să te mai văd râzând?
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea profundă și suferința unei inimi rănite de dor și trădare. Metaforele puternice descriu o inimă bolnavă și nevindecabilă, comparată cu un pom cu creanga ruptă.