La margine de cărare
Mi-a ieșit o fată-n cale,
Către Cer ea se uita
Și din gură blestema,
Blestema omul frumos,
Bărbatul ei păcătos.
C-a mințit și-a lăsat-o
Și de trei ani a uitat-o,
Veste de la el nu are
Și copilul crește mare,
Strigă toată ziua „Tată!”
Și nu l-a văzut vreodată.
Mama-l minte cât mai poate
Că tata-i plecat departe
Și că va veni curând
Copilu-adoarme zâmbind,
Voi care vă simțiți tați
O să muriți blestemați
C-ați plecat în depărtare
Fără nicio remușcare,
Cât ar fi mama de bună
N-are tată cui să-i spună.
Sensul versurilor
O femeie blestemă bărbatul care a abandonat-o pe ea și pe copilul lor. Copilul tânjește după tatăl său, iar mama este nevoită să-l mintă pentru a-i alina durerea.
