Firicel de bob năut,
M-a pus maica la țesut,
Dar suveica s-a stricat,
Ițele s-au încurcat,
Hai, neicuță, dragule,
Și-mi descurcă ițele
C-a plecat măicuța-n târg
Și se-ntoarce în amurg,
Se întoarce pe-nserat
Și mă-ntreabă ce-am lucrat,
Aleargă, neică, de zor
Ca să am la muncă spor.
Neic-al meu m-a auzit
Și în grabă a venit,
L-am chemat de ajutor,
El m-a sărutat cu dor,
Neiculiță, stai pe loc,
Nu mă prinde de mijloc,
Pentru ițe te-am chemat,
Tu mai rău le-ai încurcat,
Și în loc să mă ajuți
Tu, neicuță, mă săruți,
Firele s-au rupt de tot,
Eu de ciudă nu mai pot.
Când văzui că s-a-nserat
Eu de plâns m-am apucat.
– Fata mamei, ce-ai făcut,
Câtă pânză ai țesut?
– N-am țesut, măicuța mea,
Că mi-ai dat o treabă grea,
Tot mereu am încercat,
Ițele s-au încurcat,
L-am chemat pe Ionel
Nu s-a priceput nici el,
Până când m-oi mărita
Am să-nvăț, măicuța mea.
Sensul versurilor
O fată este pusă de mama ei să țese, dar se descurcă greu. Îl cheamă pe neică să o ajute, dar acesta o distrage cu sărutări, încurcând și mai mult lucrurile. În final, fata nu reușește să termine lucrul și se teme de reacția mamei.
