Eram, neică, însurat,
Stăteam cu nevasta-n pat,
Mă trezesc cu soacra mea,
Că bea cu fii-sa cafea,
După ce-ntoarse ceașca
Îi ghicii c-am pe alta,
A dracului ceașcă-ntoarsă
Îmi strică liniștea-n casă.
Socrul meu nu zice „Hau!”
Că pe el știu cum să-l iau,
E mai greu cu soacra mea
Că umblă cu șușaua,
D-are și ea o slăbiciune
La țuica de două prune
Că dacă îi dau să bea
Începe-a mă lăuda,
Bea mă-sa, bea și fii-sa,
Până când golesc sticla,
Se-mbată și fac urât,
Rămânea-le-ar țuica-n gât!.
Refren:
Nu mai beau și nu mai beau,
Dar pe mândra tot o iau.
Sensul versurilor
Un bărbat căsătorit se plânge de soacră și de obiceiul ei de a bea, dar recunoaște că are o slăbiciune pentru o altă femeie, chiar dacă jură că nu mai bea. Piesa este o satiră amuzantă despre relațiile de familie și vicii.