Tot am zis noroc, noroc,
Dar nu l-am văzut deloc,
Tot am zis și l-am doinit,
Dar nici nu l-am întâlnit,
De-l aveam, de-l întâlneam
Numa-n brațe-l legănam,
Norocul, bătu-l-ar vântul,
Cum nu-și mai ține cuvântul!.
Trandafir cu foaia lată,
Am iubit și eu odată,
Dar noroc eu n-am avut
Și tare rău mi-a părut,
Ce folos de suflet bun
Dacă n-am cui să i-l spun?!.
Inimioară cu mult foc,
Tot am zis noroc, noroc,
N-am nici lacrimă, nici gând
Când mă văd unii cântând,
Dar eu cânt că simt așa
Să-mi potolesc inima,
Norocul, bătu-l-ar vântul,
Cum nu-și mai ține cuvântul!.
Vers refren:
Măi, noroace, măi!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dezamăgirea față de lipsa de noroc în viață și în dragoste. Vorbitorul se simte singur și neîmplinit, chiar dacă are un suflet bun și cântă pentru a-și alina durerea.