Du-te-ai neicuță-n lume
Și nu ți-aș mai ști de nume,
Și nu ți-aș mai ști de nume
Cât o mai fi lumea lumea,
Duce-te-ai ca luna-n nori
Și-ai muri de două ori:
O dată că m-ai iubit
Și-alta că m-ai părăsit.
Neică, inimă de câine,
Prinde-te-ar un dor de mine
Și te-ar face Dumnezeu
O piatră în drumul meu,
Doar așa să mi te-ajung
Să te mângâi și să plâng,
Că dragostea de la tine
Numai câmp cu mărăcine.
Că dragostea ta jurată
E ca iarba de uscată,
Ai plecat pe zi senină,
De dragoste eram plină,
Acum e ceață și nor
Și sunt pătrunsă de dor,
Parcă zac și parcă mor,
Sus pe craca nucului
Plânge puiul cucului
Părăsit și singurel
Ca mine de Ionel.
Sensul versurilor
O femeie respinge un bărbat, dorindu-i să sufere din cauza despărțirii. Ea exprimă durerea și dezamăgirea provocate de dragostea pierdută, blestemându-l să simtă dorul și să fie transformat într-o piatră în calea ei.