Pe toate florile din lume
Nu-mi dau iubirea mea,
Ea este floarea cea mai dragă
Ce-apare-n viața mea,
Nu-mi dau, nu-mi dau inima
Decât acelui ce mi-i drag,
Nu-mi dau, nu-mi dau inima
Doar lui neicuța drag.
Pentru doi ochi frumoși, odată
Ce mult am suferit,
Ei mi-au furat inima toată
Și-apoi m-au părăsit,
Au plecat și m-au lăsat
Și-acuma nu mai pot de dor,
Au plecat și m-au mințit,
Ce mult am suferit!.
Eu nu mai cred în ochi albaștri,
Nu vreau să mai iubesc,
Dar când îl văd pe neica-n cale
Să-i spun nu îndrăznesc,
Dragostea te ofilește,
Ea este boala cea mai grea,
Din picioare te topește,
Nu-ți crede nimenea,
Nu-mi dau, nu-mi dau inima
Decât acelui ce mi-i drag,
Nu-mi dau, nu-mi dau inima
Doar lui neicuța drag.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dezamăgirea profundă în dragoste și teama de a mai iubi din nou, după ce a suferit din cauza unor ochi frumoși. Refrenul subliniază devotamentul față de persoana iubită, dar restul versurilor reflectă durerea și neîncrederea.