De când se știe, românul și-a cântat necazul, și-a cântat bucuria. Tot la fel mi-a venit și mie rândul astăzi să vă spun:
Pentru voi, părinții mei dragi,
Îmi cânt supărarea
Că v-am pierdut pentru totdeauna.
Pentru cei m-au-nvățat
Numai lucruri bune
Le-aduc slavă cântecul,
Le port al lor nume,
Ei au fost primii mei dascăli
Meșteri la cântat,
De la dragii mei părinți
Multe-am învățat:
Am învățat să doinesc,
Să mă lupt cu viața
Și tot ei m-au învățat
Să nu-mi pierd speranța.
Iar acum când au plecat
Pe un drum departe,
În zadar i-aștept să vină,
Dar nu se mai poate,
Am rămas cu dorul lor,
Și cu ochi fierbinți,
Că e dorul cel mai greu,
Dorul de părinți,
De sunt tineri sau bătrâni
Durerea-i durere,
Dar să-i faci nemuritori
N-ai nicio putere.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă durerea profundă și dorul imens resimțit după pierderea părinților. Vorbitorul își amintește de învățăturile și sprijinul lor, subliniind imposibilitatea de a-i aduce înapoi.