Hai, neică, pitiș, pitiș
Colo-n vale-n aluniș
Să-ți dau gura pe furiș
Aluniș cu iarbă verde
Unde nimeni nu ne vede,
Aluniș cu iarbă deasă,
Amândoi să facem casă
Unde-i pădurea mai deasă.
Vorbește lumea, vorbește,
Că neicuța mă iubește,
De dorul meu se topește,
Lumea vorbește și tace,
Lui neica de mine-i place,
Lumea vorbește ce știe
De neicuța-mi place mie
Și aș vrea să-i fiu soție.
Și iar verde mărgărit,
Neicuță, ai auzit
Că aș vrea să mă mărit,
Neică, n-asculta de lume
Că ea nu știe ce spune,
Și dacă m-oi mărita
Numai pe tine te-oi lua,
Lumea e rea și ciudoasă
Și n-ar vrea să facem casă,
Dar noi, neică, ne-om iubi,
Lumea nu ne-o despărți.
Sensul versurilor
O fată își exprimă dragostea pentru neică și dorința de a se căsători cu el, ignorând bârfele lumii. Ea își afirmă hotărârea de a-și urma inima și de a construi o viață împreună, indiferent de obstacole.