Spune-mi cum poți
Din zidurile mele să faci porți
Să mă convingi.
Spune-mi cum pot
Știu ce-ai făcut dar uit iar tot
Când mă atingi.
Candela s-a stins ca lumina din noi
Jur că nu mi-e frig dar tu îmi dai fiori
Sunt petale și pe patul de flori.
Amnezie, am, am, amnezie
Cum să mă păzesc de rău când inima nu-l mai știe
E poezie între noi, e nebunie
Eu ador cum doare dorul și ce-mi faci tu mie.
Amnezie, amnezie.
Spune-mi de ce sunt atât de amare nopțile
După ce pleci
Și iar mă cert, m-am jurat că n-o să te mai iert
Dar în vise-mi alergi.
Deși nu vreau, mă predau iubirii tale din nou
Se-nvârte camera cu mine, vocea ta e-un ecou
Mi s-au șters amintiri și răni din trecut
Parcă uit cine ești, cine sunt.
Amnezie, am, am, amnezie
Cum să mă păzesc de rău când inima nu-l mai știe.
E poezie între noi, e nebunie
Eu ador cum doare dorul și ce-mi faci tu mie.
Amnezie, amnezie.
La noi mă uit ca la-nceput
Clipele se rătăcesc și ceasul merge spre trecut
Al tău sărut nu pot să-l uit
Nici nu-mi mai amintesc de câte ori am zis că te uit.
Amnezie, am, am, amnezie
Cum să mă păzesc de rău când inima nu-l mai știe
E poezie între noi, e nebunie
Te ador cum doare dorul și ce-mi faci tu mie.
Amnezie, amnezie
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație toxică din care naratorul nu poate scăpa, deși este conștient de efectele negative. Sentimentele contradictorii și uitarea selectivă a aspectelor negative îl mențin prins într-un ciclu continuu de atracție și respingere.