Foaie verde, bob năut,
Maică, tu de-ai fi știut,
Ce e dorul pe pământ
Mai bine m-ai fi făcut
Izvoraș necunoscut
Pentru omul nebăut.
Izvoraș cu apă lină
Neicuța odat’ să vină
Să ia apă și să bea
Să simtă dragostea mea,
În apă să se-oglindească,
De mine să-și amintească.
Să vină neica, să vină
Să bea apșorică lină,
Apă lină și curată,
Printre pietre strecurată
Și cu dor amestecată
Că de el am fost legată.
La doi pași de izvoraș
Să crească un arțăraș,
De-o fi neica obosit,
De-atâta drum ostenit
La umbră să se-odihnească,
La mine să se gândească.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unei fete față de persoana iubită, dorința ca acesta să vină la izvor, să bea apă și să-și amintească de ea. Natura este personificată, izvorul și arțarul fiind martori ai sentimentelor sale.