La dragostea mea dintâi
Eram, Ioane, doi copii,
Nu știam ce-i dragostea
Și ne-am bătut joc de ea,
Tu-mi spuneai că mă iubești
Și eu credeam că glumești,
Și ne-apucau zorile
Ascultându-ți vorbele.
Te-așteptam seară de seară
Să mai vii, Ionele, iară,
Să-ți spun și eu dragostea
Care-mi ardea inima,
Nu știu cu ce ți-am greșit
Că-ntr-o zi n-ai mai venit,
De-ai ști ce-mi pare de rău
Că n-a fost să fii al meu.
De-atunci vremea a trecut
Ioane-am cam îmbătrânit,
Și părul tău a albit,
Ce mai vorbim de iubit?!
Avem amândoi copii
La ei să gândim întâi,
Să-i creștem în liniște
Ca florile-n pajiște,
Niciun vânt să nu-i adie,
Doar dragostea să-i mângâie,
Dragostea care-am pierdut-o
Doar în ei am mai găsit-o.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre prima dragoste, pierdută în tinerețe din cauza imaturității. Protagonista își amintește cu regret de acea perioadă, dar găsește o consolare în dragostea pentru copiii ei, unde regăsește sentimentul pur pe care l-a pierdut odată.