De la Drăgășani încoace
Fierbe vinu-n poloboace,
Cine-l bea de dor nu zace,
Numai dragostea îi place,
Că și maica l-a băut
Pe mine când m-a făcut
Om al naibii pe pământ
Să iubesc și să tot cânt.
Frunzuliță iasomie,
La cules de razachie
Se trudea un moș bătrân
Să-i ia fetii măr din sân.
– Fugi de-aicea, uncheșele,
Că n-ai în gură măsele,
Lasă măru-ți face rău,
Am să-l dau unui flăcău.
Dar moșneagul ce-mi zicea:
– Măi fetico, dumneata,
Lasă-l naibii pe flăcău
Și dă-i-l lui moșul, zău,
Că flăcăul mai găsește,
Dar moșul se prăpădește,
Că flăcăul tău mai crește,
Dar moșul nu-ntinerește.
Sensul versurilor
Cântecul descrie atmosfera unei petreceri unde vinul este elementul central, aducând bucurie și dragoste. Un dialog amuzant între o fată și un moș subliniază diferența dintre tinerețe și bătrânețe în contextul afecțiunii.