Ionut Dolanescu – Trece Vremea, Anii Trec Pe Rând

Trece vremea, anii trec
Trece vremea, anii-mi trec pe rând
Și-mi amintesc plângând, of, mai Doamne
De copilăria care mi-a trecut – X2

Parcă ieri e când măicuța
Ma scălda în Dâmbovița
Și-mi spunea, copile scump
Să nu-ți uiți al tău cuvânt
Parcă ieri fugeam prin curte
Sub ochii măicuței sfinte
Care mă învăța mereu
Să-l iubesc pe Dumnezeu.

REFREN
Dar viața trece și se stinge ca un foc
Vremea nu se oprește în loc
Biata mea copilărie
Nu pot ca s-o mai întorc.

Când eram copil în sat la noi
Nu știam griji și nevoi, of, mai Doamne
Ziua întreagă zburdam pe dealuri și văi – X2

Parcă mi te văd, măicuța
Mergând prin curte desculță
Ținând copilița-n mână
Să scoți apă din fântână
Nu uit cum mă dojeneai
Și de bine mă învățai
Să nu fac la nimeni rău
Că blestemul îi tare greu.

REFREN

Anii trec și inima-i pustie
Căci ce-a fost n-o să mai fie, of, mai Doamne
Unde-o fi frumoasa mea copilărie – X2

Viața trece ca și-un gând
Dar eu n-am să uit nicicând, mai
Cum mergeam la strâns de fân
Cu moșul meu cel bătrân
Și mergând așa îmi spunea
Ascultă, nepoate-ncoa
Să fii drept și omenos
Că-n fel viața-i de prisos.

REFREN
Dar vremea trece și n-o pot opri în loc
Firele vieții-ncet se torc
Biata mea copilărie
Nu pot ca s-o mai întorc

Sensul versurilor

Cântecul exprimă nostalgia pentru copilăria pierdută și regretul că timpul trece ireversibil. Vorbitorul își amintește cu drag de momentele simple și inocente din trecut, realizând că acea perioadă nu se va mai întoarce niciodată.

Lasă un comentariu