Nu pot să vă dau dreptate
N-am nimic de făcut decât
Să stau pe spate, să aștept o nouă zi cu nepăsare
Sperând că va fi mai puțin folositoare
De ce nu poți să-mi dovedești
Că poți fi altfel decât ești
Obsesia ta-i chinuitoare
Gândirea ta mă doare.
Nu pot să-mi fac dreptate
Violența e mai mult decât
Molipsitoare, viața e prea scurtă
Iar amprenta ta-n această lume este trecătoare
Aș vrea să pot să-ți dovedesc
Că am un suflet și trăiesc
Înțelege nu trăi în nepăsare
Ascultă-mi sufletul cum moare.
O iau de la capăt cu un nou rând
Iar cuvânt, plângând
M-am așezat din nou pe spate
Stau iar pe pământ
Încerc în gând să te înfrunt
Mi te-amintesc stricând, creând
Abisul ce-mi apare-n față
Iadul pe pământ.
Mi-a ajuns, cred că vreau să zbor
Cât mai sus, chiar peste nori
Mă ascund, chiar nu mi-e dor
Îmi revin poate mâine în zori.
Nu înțeleg nimic
Oare ai ceva de spus
Te simt un pic în plus
Ce-i cu tine.
Nimic nu pot să fac
De ce mai trebuie să tac
Tot pare că te va părăsi
Hai recunoaște, nimic nu-ți va ieși
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de neputință, frustrare și suferință cauzate de indiferența și insensibilitatea unei alte persoane. Naratorul se simte sufocat și neînțeles, dorind să scape de această stare apăsătoare.