Romanță fără ecou.
Iubire, bibelou de porțelan,
Obiect cu existența efemeră,
Te regăsesc pe-aceeași etajeră
Pe care te-am lăsat acum un an.
Îți mulțumesc!…
Dar cum? Ce s-a-ntâmplat?…
Ce suflet caritabil te-a păstrat
În lipsa mea,
În lipsa ei,
În lipsa noastră?…
Ce demon alb,
Ce pasăre albastră
Ți-a stat de veghe-atâta timp
Și te-a-ngrijit
De nu te-ai spart
Și nu te-ai prăfuit?…
Iubire, bibelou de porțelan,
Obiect de preț cu smalțul nepătat,
Rămâi pe loc acolo unde ești.
Să nu te miști..
Și dacă ne iubești –
O! dacă ne iubești cu-adevărat –
Așteaptă-ne la fel încă un an..
Un an măcar..
Atât..
Un singur an..
Iubire, bibelou de porțelan!…
Sensul versurilor
Piesa exprimă nostalgia față de o iubire trecută, comparată cu un bibelou fragil. Vorbitorul cere iubirii să aștepte, sperând într-o reîntoarcere.