Ieșim ca niște cârtițe din hruba
În care picuri grei de apă cad.
În fața porții ne așteaptă duba
Să ne transporte undeva-n alt iad.
Îngrămădiți pe coridor de-a valma,
Pășim în gând cu semnul sfintei Cruci.
Ne-mproașcă cu ocara și sudalma,
Cordoanele de cerberi politruci.
Și, înșfăcându-ne cu lăcomie,
Ne-nghite duba ca un căpcăun.
În tot orașu-i liniște pustie,
În noaptea asta tristă de Crăciun.
Sub streașina cu țurțuri și cu vată,
Nu mai vibrează glasuri argintii.
Dintr-o copilărie-ndepărtată
Răsună-n noi colindele târzii.
Nu-și mai vestește nimeni bucuria
Că s-a născut în noaptea asta Crist.
Doar îngerii îi cântă-n cer solia
Crăciun amar, însângerat și trist.
Copiii azi se roagă sub icoane
Să le aducă Moș Crăciun în zori,
Mălai, în locul pungii cu bomboane,
Și tații îngropați în închisori.
Sensul versurilor
Piesa descrie un Crăciun trist și amar, marcat de încarcerare și lipsuri. Copiii se roagă pentru un Crăciun mai bun, în timp ce amintirile colindelor din trecut contrastează cu realitatea dură prezentă.