Un an, de când cu tine pe al vremii ocean,
Plutind, viața-mi pare-un cântec… O, ce an!
Ce an de fericire! Și noi ce putem oare?
Să-l pironim? În vremuri reîncepute moare,
Și moartea-i ca călăul, de bine ne desparte!
O, timp, Saturn! te-ndură și ține-ne desparte!
Retinerește visul, iubirea noastră mare –
Un vas sub cer albastru și pe-o albastră mare!
Atâtea calde inimi ăst an trecu legând,
Că parcă văd pe-același amant reculegând,
Fugind de-a lungul vremii, pribagă, Messalina!
Ce-mi pasă că la urma îmi bagă messa Lina!
Amici! Și-a voastre bunuri pe veci pierdute vi-s,
Când ziceți : « Taci, Chimeră, că nu sper! du-te vis! »
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a impactului acestuia asupra iubirii și fericirii. Vorbitorul își amintește de un an plin de bucurie, dar este conștient de efemeritatea momentelor și de inevitabila separare adusă de timp.
