Ce petrecere aleasă
Și bărbații stau la masă,
Joacă doar femeile
Și chiuie fetele,
Tu Ioane, tu Costică,
Ascultă și tu Mitică,
Nu te da amorezat
De femeie cu bărbat.
Că femeia, vrei nu vrei,
Te duce la vorba ei,
Caută cu mintea-ntoarsă
Ce crede că n-are-acasă,
Te sucește, te-nvârtește,
Mai bine, Doamne ferește,
Numai povești prin lume,
Ține-ți mințile cu tine.
Auzii de-o vorbă rară
Ieri când mă duceam la moară
Că pe Veta-a lui Ilie
A luat-o somnu-n vie,
În inima câmpului
Pe mâna vecinului,
O fi vorba-adevărată
Ori s-a lăsat fermecată?!.
Dumnezeu să te ferească
De-adunarea femeiască
Când se-adună la izvoare
Ca să spele niște țoale,
Iau satul la purecat,
Nu scapă niciun bărbat,
Că așa este femeia
De-are lacătul și cheia,
Vorbesc vrute și nevrute
În tot satul petrecute,
Că așa este femeia
De-i dai lacătul și cheia.
Sensul versurilor
Piesa descrie o petrecere tipică la sat, unde femeile sunt mai active și bârfa este la ordinea zilei. Se subliniază tendința femeilor de a căuta aventuri și de a răspândi zvonuri, sfătuindu-i pe bărbați să fie precauți.