În copilăria noastră
Jocul pe care-l iubeam
Era cu-n pistol cu capse,
Ne făceam că ne speriam:
Beng-beng!
În inimă, beng-beng!
Tu mă-mpușcai, beng-beng!
Neîncetat, beng-beng!
Și asta n-am uitat!
Jucăria minunată
Dup-o vreme s-a stricat
Dar tu ai rămas cu mine
Și cu sunetul ciudat:
Beng-beng.
Când am crescut, beng-beng.
Privirea ta, beng-beng.
M-a tulburat, beng-beng.
Și asta n-am uitat.
Am deschis ferestre largi
Spre lumina ce ne-a dat
Cheia viselor în van,
Clipele de neuitat.
Dar în calea ta de-o vreme
Alte doruri te-au chemat.
Ai uitat de joc, de mine
Și de-odată ai plecat.
Beng-beng,
De-atâta timp, beng-beng
Iubirea ta, beng-beng
S-a sfărâmat, beng-beng
Și asta n-am uitat.
Tot mai sper în împăcare,
Tot mai sper că ai să vii
Și mă doare amintirea
Când mai văd și alți copii.
Beng-beng,
Jucându-se, beng-beng
Dar vezi că noi, beng-beng
Noi ne-am jucat, beng-beng
Un joc adevărat
Sensul versurilor
Piesa evocă nostalgia unei iubiri din copilărie, comparată cu un joc inocent cu pistoale cu capse. Amintirea dureroasă a despărțirii persistă, iar speranța unei împăcări rămâne vie, deși timpul a trecut.