Frunzuliță salbă moale,
Astă seară-i seară mare,
Bea bogatul cu săracul,
Astă seară-și uită capul,
Unul bea de bucurie,
Celălalt de sărăcie,
Neajunsul, bată-l vina,
Numai el e cu pricina.
Frunzuliță fir lalea,
Lume, nu mă judeca,
C-o veni ziua să mor
Și merg la Judecător,
Mi-oi lua faptele-n brață
Și-oi ieși cu ele-n față,
Mi-oi faptele-n mână
Și-oi sta drept ca o lumină.
Sărac dor, sărac urât
Și tu bine de demult
Mă tot mir ce te-am făcut
Că la târg nu te-am vândut,
Când mi-era odată bine
Aveam prieteni lângă mine,
De când am rămas la rău
Niciun prieten nu-i al meu.
Astăzi beau și chefuiesc,
Ca mâine mă prăpădesc,
Geaba am bani și palate
Tot aici le las pe toate,
Omul râde, omul plânge
Că nimic nu-i mai ajunge,
Stai, lacrimă, nu pica
C-astă seară-i seara mea!
Sensul versurilor
Piesa descrie o seară de petrecere și uitare, unde bogatul și săracul se întâlnesc. Naratorul reflectă asupra pierderii prietenilor în vremuri grele și acceptă soarta, anticipând consecințele viitoare ale acțiunilor sale.