Ionela Prodan – Nu Plângeți, Copiii Mei!

Nu plângeți, copiii mei,
C-am venit până la voi,
Că n-am venit să rămân,
Vreau doar dorul să mi-l alin,
Că mă doare inima
Doar când zic „Fetița mea!”,
Dar când zic „Fetele mele!”
Mi-arde inima de jele.
Nu plângeți și nu oftați,
Inimioara nu-mi secați,
Că n-am venit să vă cert
Și-am venit ca să vă iert,
Să vă iert, copiii mei,
Că n-ați mai dat pe la noi,
Și de-o fi să mor curând
Mor cu inima pământ.
Tot ce-am strâns pe-acest pământ
Să nu zboare, maică, în vânt,
Am strâns totul pentru voi
S-aveți grijă și de noi,
Casa unde v-am crescut
N-o lăsați, maică, nicicând
Că toată tinerețea
Mi-a rămas, maică, în ea.
Anii s-au călătorit
Și nu mai pot să v-ajut,
Să v-ajut cum v-ajutam,
Din priviri vă-nțelegeam,
Când v-a fost, maică, mai greu
Eu v-am strâns la pieptul meu,
V-am iubit, v-am mângâiat,
La necaz v-am ajutat,
V-am învățat ce e bine
Să nu fiți de vorbă-n lume,
Astăzi măicuța bătrână
Vă așteaptă și suspină.