Frunzulită măr domnesc,
Stau în loc și mă gândesc
Că-n viață mă legiuiesc
Cu tot ce e omenesc
Răul făcut îl plătesc,
Eu ție-ți mărturisesc:
Când credeam că mi-e mai bine
Veniși dragoste la mine,
Las’ să-mi pice lacrima
C-asta-i fericirea mea!.
N-am văzut-o niciodată
Așa mândru-ntruchipată,
Poate e și-adevărată,
Părul creț și ochi căprui
Tu rupi inima oricui,
Să nu mă dai dorului!
Dragoste, bob de argint,
Mult am mers pân’ te-am găsit,
Parcă te-ar chema Mihai,
Sufletul ți-e colț de Rai!.
Să te-ajungă jalea mea
Un’ ți-o fi calea mai grea
Ca să ști ce-i durerea,
Să te-ajungă dorul meu
Când ți-o fi-n viață mai greu
Și-atunci o să-ți pară rău,
Și dacă sunt prea departe
Poate ți-oi trimite-o carte,
Numele meu scris pe ea
Să-ți aline inima.
Vers refren:
Of, of, dragoste!
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de dragoste, dor și nostalgie. Naratorul reflectă asupra unei iubiri pierdute și asupra impactului emoțional pe care aceasta l-a avut asupra sa, anticipând suferința pe care o va resimți și cealaltă persoană.
