Cerule, mă uit la tine
De parc-ai vorbi cu mine
Că mă vezi îngândurată
Și pe viață supărată,
Nu mai sunt ce-am fost odată
Când ieșeam seara la poartă
Să văd luna când răsare
Și noaptea cât e de mare.
Cerule, bătrânule,
Mărește-mi puterile
Să-mi adun dragostile
Ălea tinerelele,
Câteva-n Oltenia,
Vreo două-n Muntenia,
Încolo e treaba mea,
Era să uit Moldova.
Cerule, tu știi prea bine
Câtă dragoste e-n lume,
Știută și neștiută
Și de lume petrecută,
De câte ori n-am strigat
Că sunt om amorezat,
Fiecare vârstă are
Dragoste fără crezare.
Când eram mai tinerea
Îmi ascultam inima,
Astăzi nu știu ce-o mai vrea,
Nu mă pot ține de ea,
Și de n-o asculți deloc
De vrea ea îți pune foc,
Dragostea din tinerețe
N-o uiți nici la bătrânețe.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de melancolie și nostalgie față de trecut și dragostea pierdută. Vorbitorul își amintește de tinerețe și de diferitele iubiri trăite în diferite regiuni ale țării, reflectând asupra modului în care dragostea evoluează odată cu vârsta.