Bate, vântule, mai rar,
Că m-am săturat de-amar,
M-am săturat de necaz
Și de lacrimi pe obraz,
Omul bun mă ocolește,
Ăl de rău mă lingușește,
Dar tot de rău mă vorbește,
Doamne, de el mă ferește.
Soartă rea, ce ai cu mine,
Vrei să mă omori cu zile?
Rău la nimeni n-am făcut,
Am trăit cum am putut,
Le spun la copiii mei
Să țină minte și ei
Că mulți rămân lângă tine
Numai cât le este bine.
Tu amar și iar amar,
Ce stai în al meu pahar?
Sufletul mi-ai împietrit,
Puterea mi-ai risipit,
Dau cămașa de pe mine
Pentr-un strop de fericire,
Să văd și eu că mi-e bine
Când privesc pe lângă mine.
Tu amar și tu durere,
Ce-aveți cu zilele mele?
Nu v-am chemat niciodată,
Mi-ați dat ocol pe la poartă,
Văd lume posomorâtă
Și pe viață necăjită,
Parcă n-am văzut vreodată
Așa lume întristată,
Că n-ai să știi niciodată
Viața încotro te poartă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente profunde de tristețe și dezamăgire față de viață și soartă. Vorbitorul se simte copleșit de amar și durere, observând nedreptatea și suferința din jur, simțindu-se singur și neînțeles.