Iubește, neică, iubește,
De lume nu te ferește,
Toată lumea știe bine
Că nu mai vorbesc cu tine,
Va veni vremea o dată
Când o să-mi bați iar la poartă.
Florilor de busuioc,
Voi, care-aduceți noroc,
Opriți-vă la neicuța
Să-mi lase-n pace portița,
Nu știu de mă mai iubește,
Dar în lume mă vorbește.
Poate-așa ai fost ursit
Să n-ai parte de iubit,
Neicuță, ai vina mare
De n-ai liniște sub soare,
Nu te plânge, neic-al meu,
Că eu știu păcatul tău,
Îți place s-alergi prin țară
După flori de primăvară,
Tinerețea se petrece
Și nu mai ai ce alege.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și reproșul față de un fost iubit. Vorbitoarea își amintește de relația trecută și îl acuză pe acesta de infidelitate și de incapacitatea de a se stabili.