Lume, să nu mă omori
Că am iubit doi feciori:
Unu-n deal și altu-n vale,
Inimioara rău mă doare,
Ăl mai mare mi-a plăcut,
P-ăl mai mic nu pot să-l uit,
Ochii lui ca mura neagră
N-aș da pe ei lumea toată.
Lume, să nu-mi dai păcate
C-am iubit în două sate:
Un băiat în satul meu
După el oftez mereu,
Unul pe la Calafat
Cu dragostea l-am lăsat,
Ieri veneam din câmpu-ăl mare
Și iar mi-a ieșit în cale.
Lume, ia-mi păcatele,
Dar lasă-mi dragostile,
Păcatele sunt cam grele,
Dragostile-s ușurele,
Ușurele la purtat
Dacă ești amorezat
De ochi negri sau căprui,
De albaștri sau verzui,
Lasă-mi, lume, dragostea
S-o țin la inima mea,
Lângă mine să-nflorească,
Inima să-mi potolească.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă o pledoarie către lume pentru a nu fi judecată pentru iubirile sale multiple. Vorbitoarea preferă să păstreze dragostea, chiar dacă aceasta vine cu păcate, deoarece dragostea îi aduce alinare și bucurie, în timp ce păcatele sunt o povară grea.