Foaie verde, mărgărit,
Rău, Doamne, m-ai hărăzit,
Tot pe drum călătorind, (Bis)
Cu purcelu-n traista fript,
C-acasă am fost necăjit.
Foaie verde leuştean,
Nu mai pot, cum mai puteam,
Nu mai muncesc cum munceam,
Nu mai iubesc cum iubeam,
Dar mândruțe tot mai am,
Și flori ca gheața (Bis)
De-ar ști omul cum e viața,
Zboară ca puiu cu ața,
Ba taică, ba! (Strigat)
(Bis)
Zii și noapte și-ar petrece,
Că nu știe ce să lege.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și melancolia față de trecerea timpului și pierderea vitalității. Naratorul reflectă asupra greutăților vieții și asupra efemerității acesteia, sugerând că, dacă oamenii ar cunoaște adevărata natură a vieții, și-ar prețui fiecare moment.
