Inno – Culoarea Orașului

Știu că nu am fost niciodată atent, mereu impertinent
Nu m-a interesat niciodată,
Că e viitor, trecut sau prezent
În inimile lor, mereu prezent
Dar ea, nu m-a iubit niciodată, de-aia sunt absent.
Prefer să mor odată cu timpul, decât să trăiesc în prezent
Totuși sunt atent, la omul inteligent
Că am renunțat de mult la școală, și m-au lăsat repetent
Am trecut prin multe, multe dintre ele lucruri mărunte
Care au lăsat în spate numai capete cărunte.
Am făcut lucruri, vrute și nevrute
Care se dădeau virgine, crede-mă pe cuvânt că erau de mult f***te
Trebuie să o iau de la cap, cât treaba nu se impute
Am fost primul cu tupeu, până mi-am luat primul neveu
Am renunțat, în 2008 nu mai eram derbedeu
Când am aflat că Iuda m-a trădat pentru un pachet de țigări și un leu.
Am fost mereu doar eu, uneori era și ea
Până a renunțat, că nu a putut să spună ce o deranja
Am spus că renunț și eu, la fel ca ea,
Dar nu la ea, ci la viață
Am rămas acolo abandonat, singur, fără speranță
Până am pus mâna pe lamă și am făcut numai sânge pe gresie și pe faianță.
M-am recuperat în timp, am vrut distanță
Am vrut să încerc din nou, dar ardeam de curiozitate să văd ce mă așteaptă în față
Am așteptat, mi s-au vindecat și rănile de pe față
Pot spune că și-au făcut bine ăștia treaba, de la decorațiuni interioare
Îmi place cum au pictat tot, atât de colorat și totuși fără pic de culoare.
Anii trec, orașul rămâne în paragină cu fiecare ninsoare
Dai Doamne zile cu soare, să simtă căldura și cei din penitenciare
Și dă-le voință și sănătate, să rămână în picioare
De mic copil am vrut să ajung ceva când o să cresc mare
Acum sunt mare, dar sunt așa de pierdut în larg ca un naufragiat pe mare
Cred că mă îndrept spre țărm, dar distanța e mare
Trag tare nu vreau să fiu mâncare de pești, în secunda următoare.
Căci sunt unii dintre ai mei, care au colți și gheare
Cred că în scurt timp, o să pun mâna pe trancane și o să pornesc la vânătoare
Am văzut unele chestii atât de înfiorătoare, încât nu am mers trei zile la culcare
Și mă întreb de ce nu diavolul, și nu omul e o bestie devoratoare.
În 2008 făceam și muzică, indiferent de cât mă costa
Și acum ăștia pe youtube ascultă, nu Inno, ci Zeno fosta
Am fost mai mereu deștept cu două secunde, și mă găseam prin șanțuri muncind pe rupte
Viața mereu zgârcită, nu a vrut să mă împrumute.
Pe atunci când băgam alcool, și berile erau multe
Am încercat să mă aranjez printre priviri tăcute,
Am regretat tot, până și relele făcute
În 2009 în prag am crezut că pot să mut un munte,
Până m-au găsit ai mei mortis și suspinând pe rupte
Am fost mereu corect, preocupat de ce am în spate
Și când iei cinci ani pentru omor, unde p**a mea mai e dreptate.
Mereu peste ei, aveam puterea să trec mereu peste toate
Chiar de ăștia nu știau ce fac eu zi și noapte
Până la un moment dat când mi-am băgat în cap, să plec departe